Rugaciune către Maica Domnului – Prière à la Mère de Dieu
A şaptea rugăciune către
Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu.
Stăpîna mea de Dumnezeu Născătoare, nădejdea și scăparea mea, tu știi gândurile și faptele mele și neputința firii mele celei smerite. Și ție îți arăt sufletul meu întinat cu multe păcate şi cu gânduri necuviincioase. Tu, Stăpână, vezi rănile sufletului meu şi bubele. Tu dă-mi tămăduire, turnînd picătura milostivirii tale celei iubitoare de oameni. Caută, Stăpîna mea de Dumnezeu Născătoare, și blînd fă-mi mie pe Fiul tău şi Dumnezeul tuturor, Cela ce va să-mi vădească înaintea îngerilor şi a oamenilor gîndurile mele cele viclene şi faptele. Că te primeşte, ca pe o Maică, Iubitorul de oameni, cînd solești pentru suflet păcătos şi deznădăjduit, ca pe o scăpare și mijlocitoare a păcătoșilor. Miluieşte-mă pe mine, cela ce mă învăluiesc în noianul ispitelor, cela ce mă bizuiesc milei tale și părtinirii tale celei milosârde, cela ce îmi arunc ochiul sufletului la noianul îndurărilor tale şi îți aduc ție suspinare din inimă zdrobită. Nu înceta rugându-te pentru mine, smeritul și ticălosul, ca prin sprijinirea ta să mă învrednicesc iertării faptelor mele celor multe și cumplite. Că pe tine la aceasta scăpare a păcătoșilor te-a pus Fiul tău și Dumnezeul nostru, Făcătorul și Stăpânul a toată zidirea. Și ca, prin mijlocirea cea către Dânsul dobîndind mîntuire, să măresc şi să slăvesc numele tău cel preasfînt și preacinstit, al Maicii lui Dumnezeu celei prea-blagoslovite și preacurate, prea-slăvitei Împărătesei tuturor, acum, şi pururea, și întru nesfîrşiții vecii vecilor. Amin.
Très Sainte Mère de Dieu
Souveraine, Mère de Dieu, mon espoir et mon refuge, tu connais mes pensées et mes actes, ainsi que la faiblesse de mon humble nature. Et je te montre mon âme souillée par de nombreux péchés et pensées inconvenantes. Souveraine, tu vois les blessures de mon âme et les plaies. Tu m’accordes la guérison, répandant la larme de ta miséricorde qui aime les hommes. Sois attentive, Souveraine, Mère de Dieu, et intercède pour la clémence auprès de ton Fils et Dieu, celui qui me révélera, devant les anges et les hommes, mes pensées et mes actes malicieux. Car l’Ami des hommes te reçoit, comme une Mère, lorsque tu es la messagère d’une âme pécheresse et désespérée, comme un refuge et un intercesseur pour les pécheurs. Aie pitié de moi, qui suis enveloppé par le nuage des tentations, qui compte sur ta miséricorde et ton intercession, qui pose le regard de mon âme sur le nuage de tes miséricordes et qui t’apporte un soupir d’un cœur brisé. Ne cesse pas de prier pour moi, humble et misérable, afin que, par ton soutien, je sois rendu digne du pardon de mes nombreuses et terribles actions. Car ton Fils et notre Dieu, Créateur et Maître de toute création, t’a placé dans ce refuge des pécheurs. Et que, par son intercession, obtenant le salut, je puisse magnifier et glorifier ton nom très saint et très honorable, celui de la Très Sainte et Toute Pure Mère de Dieu, la plus glorieuse Impératrice de tous, maintenant et toujours, et dans les siècles des siècles. Amen.