Înscrieri Facultatea de Teologie Ortodoxa (Extensia Roma)

Dorim să vă aducem la cunoștință faptul că, s-au deschis pre-înscrierile pentru admiterea la Extensia de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” (FTOUB), din cadrul Universității din București (UNIBUC), pentru anul universitar anul 2024 – 2025.

Vă reamintim că, se pot înscrie absolvenții de liceu / seminar sau ai unei alte facultăți. Încurajăm îndeosebi înscrierea preoteselor (diaconițelor) care doresc să urmeze studii de teologie.

Facultatea are un program de studii de licență (Teologie Pastorală) și altul de master (Pastorație și viață liturgică) destinată formării viitorilor slujitori ai Bisericii, precum și viitorilor profesori de religie (valabil acolo unde se poate preda religia ortodoxă) sau cateheți și catehete, în parohii.

Studiile se adresează atât bărbaților cât și femeilor, indiferent de vârstă. Rugăm așadar, să încurajați potențialii candidați și candidate din parohii să viziteze site-ul eori-edu.it unde vor putea găsi informații practice cu privire la admiterea la studii de licență și de master.

Este totodată important ca doritorii să ne scrie de pe o adresă personală la care au acces permanent, indicând și un număr de telefon la care pot fi contactați, pentru a putea comunica mai eficient.

Examenele de admitere vor avea loc la Roma, în prezență fizică, la începutul lunii iulie. Data precisă va fi comunicată ulterior. La acel moment se vor preda comisiei de admitere dosarele fizice, urmând ca, în urma promovării testelor, să se facă și înscrierea on-line pe platforma dedicată a UNIBUC.  

În vederea verificării prealabile a dosarelor precum și pentru sprijin în întocmirea acestora, vă rugăm să contactați pe pr. Horia Grădinaru (cell: +39 339 665 30 92; email: ftoub.roma@unibuc.ro)

Sfintii Zilei / Saints du jour


Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com