Sf Neofit Zăvorâtul din Pafos / Saint Néophyte le Reclus de Paphos
„Slavă și Ție, preacinstită Cruce a Domnului și stăpâna casei celor de aici și binefăcătoarea mântuirii noastre și piron în inima uneltitorilor demoni!
Slavă ție, de Dumnezeu purtătoare, dumnezeiască Cruce, armă nebiruită și pașnică, ceea ce ne păzești pe noi de săgețile lui Veliar, toiagul și bastonul meu cel tare, prin care eu am fost ridicat din cumplita cădere și pierzanie și am fost îndreptat pe picioarele mele!
Slavă ție, pom unic înfloritor și umbros și pom întreit al neziditei Treimi, prin care eu, fiind izbăvit din tulburarea arzătoare și din căderea demonică, și m-am întors în chip străin la umbra cea de viață dătătoare!
Am ajuns la arșița unei morți timpurii și de acolo iarăși am fost chemat în chip minunat.
Am venit și am ajuns la apusul vieții dar Răsăritul răsăriturilor care a venit prin tine la apusul nostru, ne-a dăruit nouă tuturor răsărit vieții”.
(Sf. Neofit Zăvorâtul, Cartea minunii dumnezeiești, din volumul Sf. Neofit Zăvorâtul, Scrieri, vol. 5, Ed. Doxologia)
= + =
Gloire à Toi, Vénérable Croix du Seigneur, maîtresse de la maison d’ici bas, oeuvre de bien pour notre salut et clou enfoncé dans le coeur des démons!
Gloire à toi, Croix qui a porté notre Seigneur, arme invincible de paix, qui nous protèges des fléches de Béliar, appui fort par lequel j’ai été relevé de ma chute et de ma perdition et remis droit sur mes jambes!
Gloire à toi, arbre unique et fleurissant avec son ombrage, arbre trinitaire de l’incrée Trinité, par lequel moi, sauvé des flammes troublantes et de la chute démoniaque, je suis revenu étrangement à l’ombre qui donne la vie!
Je suis arrivé au feu d’une mort précoce, mais j’ai été miraculeusement rappelé.
Je suis arrivé au crépuscule de la vie, mais l’Aube des aubes qui est arrivé par la croix à notre crépuscule, nous a donné à tous l’aube de la vie.
