Sfântul Mare Mucenic Mina / Saint Mégalomartyr Ménas

Sfântul Mare Mucenic Mina / Saint Mégalomartyr Ménas

O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?
Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.
Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de argint ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu galbeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

                                                                      ======= + =======

Prière au saint martyr et grand thaumaturge Ménas d’Egypte.
Ô Grand Martyr très saint et digne de toute louange, thaumaturge Ménas, reçois de moi cette prière, ton serviteur indigne, parce que je viens à toi devant ton icône sainte avec des larmes de repentir, comme vers une vraie fontaine de guérisons prête à aider et comme vers un secours miraculeux, et je prie : Vois ce que j’ai perdu, ô saint martyr, vois mon insuffisance et ma cruauté, vois les blessures et la plaie de mon âme. Je te prie donc, ô Saint et bienheureux Ménas, hâte-toi de m’aider par tes saintes prières et soutiens-moi qui suis ton serviteur. Considère mes épreuves et ne m’ignore pas moi le pécheur, car je sais, ô saint martyr de Dieu que tu as enduré des tortures épouvantables et terrifiantes des impies pour l’amour de Christ, mais par ces souffrances tu vis illuminé aujourd’hui, et tu as reçu un don de Dieu. Nous sommes sûrs que même après ton passage divin de cette vie éphémère, tout ceux qui t’ont demandé ton aide avec foi en ton église n’ont pas été déçus et ont continué à recevoir ton aide. Car, qui t’a appelé à l’aide que tu n’aies pas entendu ? Ou qui t’a appelé, ô thaumaturge que tu aies ignoré ? Ou qui, ayant perdu quelque chose et accourant pour demander ton aide, n’a pas retrouvé ce qu’il avait perdu ?
Tes miracles et ton aide m’ont contraint moi aussi, le méchant et le pécheur, à accourir pour demander ton aide. J’ai entendu parler du négociant de la terre d’Isaurie qui venait à ton église pour prier, et j’ai ouï que non seulement tu révélas qui était son meurtrier, mais que tu lui fis récupérer aussi sa perte en lui redonnant sa bourse avec l’or; mais ô grand miracle, même le mort, coupé en morceaux, tu l’as guéri et tu l’as fait revenir en bonne santé.
De la même manière tu as sorti de l’eau le domestique d’Eutrope avec le plat d’or qu’il tenait dans ses mains, parce qu’il l’avait promis à ton église. De même, la femme Sophia, qui venait pour te vénérer dans ton temple, non seulement tu la sauvas du soldat qui voulait la forcer au péché, mais tu réprimandas aussi celui-ci selon ses actes. De la même manière le paralytique qui venait à ton église, tu l’as guéri immédiatement. Et la femme muette a commencé à parler et elle a parlé clairement. Et puis, il y eut le Judéen qui avait donné une somme d’argent à son ami chrétien et le chrétien nia l’avoir reçue, en faisant un serment dans ton église : tu n’as pas seulement sauvé le chrétien de son parjure, mais même le Juif, en voyant le miracle, a cru et il est devenu chrétien. Ces miracles, ô saint martyr, me font croire que tu es prêt pour toute bonne action, et que tu es un aide prompte et miraculeuse.
C’est pourquoi je suis convaincu que quiconque accourt vers toi, en demandant ton aide avec foi, tu ne l’ignores pas. Je crois aussi que tu es le même, ô saint martyr, hier et aujourd’hui et que tout ceux qui accourent vers toi ne reviennent pas sans aide. Pour cela moi aussi aujourd’hui, dans l’embarras et dans la détresse, j’accours vers toi avec foi et, avec des larmes, me mettant à genoux, je te prie, ô saint et grand martyr Ménas : intercède pour moi qui suis dans l’épreuve et dans la détresse, auprès du Christ, le Fils de Dieu qui ne repousse pas ta prière de martyr, mais Qui t’écoute, Qui t’a donné la force et t’a reçu dans Ses saintes demeures. Prie-Le afin que je puisse recevoir aide et clémence par tes prières et que je puisse être sauvé de mes épreuves et mes tribulations, afin que je puisse glorifier et bénir le Très Saint Nom du Père et du Fils et du Saint Esprit, maintenant et toujours et dans les siècles des siècles. Amen !
Version française Claude Lopez-Ginisty

Sfintii Zilei / Saints du jour